SCRISOARE DESCHISĂ

Mafia lemnului și a MHC-urilor atacă membri ai societății civile!

Stimate domnule Președinte Klaus Johannis,
Stimate domnule Prim – Ministru Victor Ponta,

Coaliția pentru Mediu din România vă solicită să luați măsuri urgente pentru a garanta securitatea membrilor societății civile din România și pentru a combate agresiunea unor investitori și infractori împotriva activiștilor de mediu.

Incidentele care au avut loc pe malurile Râului Alb, județul Hunedoara, în care au fost agresați fizic o jurnalistă din Germania și colegul nostru Gabriel Paun, președinte al Asociației pentru Protecția Mediului Agent Green, arată masura în care instituțiile statului român, pe care le conduceți, își îndeplinesc atribuțiile. Acestea nu fac altceva decât să contribuie la menținerea unui climat mafiot în rândul unor investitori, care reactionează prin metode violente și care nu consideră să se supună legilor României și își permit orice. Incidentul a avut loc din simpla cauză că membrii societății civile documentau construcția microhidrocentralei de pe Râul Alb, o crimă de mediu, una din multele pe care societatea civilă încearcă să le limiteze, chiar fără ajutorul instituțiilor statului.

Colegul nostru, Gabriel Păun, se află în spital cu multiple leziuni corporale. O altă persoană a căzut victimă a atacului barbar al angajaților firmei ABI Automotion SRL, fiind accidentat în timp ce șoferul jurnalistei încerca să fugă din această ambuscadă. Suntem alături de suferința amândurora și considerăm că sunt victime ale:

Vă solicităm să condamnați public faptele descrise mai sus și să demarați toate măsurile pentru identificarea, prinderea agresorilor și tragerea lor la răspundere pentru actele de violență comise în data de 24.05.2015.
Vă solicităm să luați în considerare climatul de nesiguranță creat și să garantați integritatea fizică a tuturor celor care activează în organizațiile societății civile, precum și a jurnatiștilor care documentează infracțiunile de mediu din România și care, de altfel, nu fac decât să completeze prin activitățile lor lipsa de capacitate a instituțiilor statului.

De asemenea, solictăm controlul de urgență al tuturor autorizațiilor obținute pentru dezvoltarea proiectelor de microhidrocentrale pe râurile de munte din România și investigarea modalităților în care s-au obținut acestea, precum și întocmirea unui raport public cu privire la acestea.

În așteptarea unor măsuri urgente,
Coaliția pentru Mediu din România

Coaliția pentru Mediu din România este formată din 32 de organizații non-guvernamentale pentru protecția mediului, din toată țară:

  1. Asociația Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
  2. Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă “Alutus”
  3. WWF Romania
  4. FundațiaTerra Mileniul III
  5. Asociația “Floarea Reginei” Sinaia
  6. Asociația BioSilva
  7. Asociația Ecoteca
  8. Clubul de Cicloturism “Napoca”
  9. Asociația pentru Protecția Liliecilor din România
  10. Asociația ECOS Dolj
  11. Fundația Acțiunea Ecologică
  12. Asociația Ecologică TURISMVERDE
  13. Asociația Strawberrynet
  14. Asociația pentru Dezvoltare “DUNAREA DE JOS”, Calarăși
  15. Asociația Sighișoara Durabilă
  16. Viitor Plus
  17. Asociația Română de Permacultură
  18. Fundația Activity Reșița
  19. Asociația Mai Bine Iași
  20. Asociatța Salvați Dunărea și Delta
  21. Asociația GreenItiative
  22. Asociația AGENT GREEN
  23. Asociația Kogayon
  24. Asociația Natura Transilvaniei
  25. Asociația 2 Celsius
  26. Asociația Bankwatch România
  27. Fundația Eco-Civica
  28. Asociația MaiMultVerde
  29. Reper 21
  30. Ateliere fără Frontiere
  31. EcoBucovina
  32. Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile


9 responses to “Scrisoare deschisã CMR cãtre Preşedintele şi Prim-Ministrul României: Mafia lemnului şi a MHC-urilor atacã membri ai societãţii civile!”

  1. Ovidiu says:

    Sutin acest demers.
    Vrem sa se faca dreptate si sa nu ne temem pentru viata noastra in Romania, chiar daca suntem in judetul Hunedoara, Iasi sau in capitala tarii.

  2. VARGA ALEXANDRU says:

    subscriu

  3. Amalia Popescu says:

    Incercati sa va ridicati la inaltimea functiilor pentru care ati fost alesi de natiunea romana si nu ramaneti tributari PASILOR pe care vi-i impune MAFIA care a acaparat majoritatea domeniilor economice!

    Incercati sa intelegeti ca a fi in Europa nu inseamna numai a proteja prin SPP-isti elementele de la varful statului ci a asigura, intre altele, integritatea fizică a tuturor cetatenilor tarii si mai cu seama a celor care activează în organizațiile societății civile, precum și a jurnatiștilor care documentează infracțiunile de mediu din România.

  4. ELENA KASCHUTA says:

    NU COMENTAM—ADERAM

  5. Viorela says:

    sustin scrisoarea coalitiei!!!

  6. elena mathe says:

    Solictăm controlul de urgență al tuturor autorizațiilor obținute pentru dezvoltarea proiectelor de microhidrocentrale pe râurile de munte din România și investigarea modalităților în care s-au obținut acestea, precum și întocmirea unui raport public cu privire la acestea.

  7. CIPRIAN COC says:

    Vă rog să faceţi ceva pentru a opri infracţionalitatea care afectează ce a mai rămas din comorile României!

  8. Pino Ottonello says:

    Tu trebuie să acționeze acum. Ce se întâmplă cu pădurile dumneavoastră este rușinos.

  9. Enar Cabul says:

    Subscriu celor de mai sus!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *