În atenția:

Mihai Tudose, Preşedinte, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare

Iulian Iancu, Preşedinte, Comisia pentru industrie şi servicii

Daniel Buda, Preşedinte, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

Bogdan Cantaragiu, Preşedinte, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic

Stimați deputați,

Vă adresăm această scrisoare ca urmare a respingerii în Senat a propunerii legislative privind interzicerea exploatării zăcămintelor de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturare hidraulică şi anularea licenţelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la această tehnică. În data de 21 iunie, propunerea a fost respinsă de cei 73 de senatori prezenţi cu 53 de voturi împotrivă, 11 voturi pentru şi 9 abţineri. Legea a fost respinsă după ce raportul de admitere cu amendamente elaborat de Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului a fost, la rândul sau, respins.

Propunerea legislativă urmează a fi dezbătută, probabil în următoarea sesiune parlamentară, şi în Comisia pe care o conduceţi în Camera Deputaţilor. Coaliţia de Mediu din România, reunind 69 de organizaţii neguvernamentale din întreaga ţară, vă solicită să susţineţi această iniţiativă legislativă prin votul dvs.

Reamintim că un moratoriu asupra exploatării gazelor neconvenţionale prin metoda fracturării hidraulice face parte din programul actual de guvernare. Având denumirea „Instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracţionare hidraulică”, moratoriul presupune, practic, sistarea oricărei activităţi de extracţie. În plus, menţionăm că un astfel de moratoriu a fost adoptat în mai multe ţări din lume, printre care Franţa şi Bulgaria şi, mai recent, Danemarca şi Olanda. În alte ţări, au fost sistate operaţiunile de fracturare hidraulică din cauza impactului asupra mediului şi au fost adoptate moratorii locale – exemple sunt landul Renania de Nord-Westfalia, din Germania, şi zona Blackpool din Marea Britanie.

În România au avut loc în primăvară proteste la care au participat mii de oameni care au manifestat împotriva folosirii acestei metode periculoase în România. Există dovezi că metoda fracturării hidraulice are numeroase consecinţe negative asupra mediului, multe dintre ele abia în curs de descoperire, de vreme ce vorbim de o metodă relativ nouă. Aceste consecinţe au la bază, în primul rând, cantitatea uriaşă de apă în amestec cu substanţe chimice, pompată la presiuni enorme. Dintre efectele negative ale acestei metode amintim:

o scoaterea din circuitul agricol a terenurilor şi contaminarea a milioane de litri de apă pentru fiecare foraj;

o emisii poluante de gaz metan în atmosferă;

o contaminarea pânzei freatice şi implicit a resurselor de apă potabilă;

o scurgeri poluante de substanţe chimice în sol;

o explozii necontrolate;

o mişcări seismice provocate de activitatea umană.

Efectele sunt amplificate de densitatea mare de puţuri de forare – în mod obişnuit, există 6 puţuri pe km2. Sursa pentru efectele enumerate mai sus este un studiu comisionat de Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din Parlamentul European.

Nu mai puţin important este faptul că exploatarea acestor resurse „neconvenţionale” (de fapt, gaz natural, deci combustibil fosil) ne îndepărtează de energia verde, regenerabilă, pe care ne-o dorim cu toţii şi care face parte din obiectivele clare, asumate ale Uniunii Europene în lupta pentru combaterea schimbărilor climatice. Investiţiile şi subvenţiile în industria de exploatare a gazelor de şist nu fac decât să întârzie cercetările şi investiţiile în energii regenerabile în adevăratul sens al cuvântului.

În condiţiile în care, pe lângă impactul major asupra mediului, metoda fracturării hidraulice nu este supusă unei legislaţii specifice, nici la nivel naţional, nici european, şi în condiţiile în care societatea civilă din România este împotriva folosirii metodei pe teritoriul ţării, Coaliţia de Mediu vă cere să votaţi pentru adoptarea propunerii legislative ce interzice această metodă.

În plus, vă solicităm organizarea de dezbateri care să includă reprezentanţi ai societăţii civile, înainte de procedura de vot din Comisia pe care o reprezentaţi şi din plenul Camerei Deputaţilor. Considerăm că doar astfel se vor respecta principiul transparenţei şi principiul consultării publice, ambele esenţiale pentru orice decizie care va influenţa întreaga populaţie.

Pentru mai multe informații:

Miruna Ralea

Director Executiv

Asociația Alma-RO

miruna@alma-ro.ngo.ro

0724209057

 

Costel Popa

Președinte Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis

Secretariatul Coaliției pentru Mediu din România

Secretariat_coalitie@ecopolis.org.ro



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *