În urmă cu câteva luni, în Comisia de avizare de la Agenția pentru Protecția Mediului București, au fost prezentate doua investiții, una pe Str. Pridvorului nr. 42-44, iar cealaltă pe Str. Pridvorului nr.34-34A.

Se dorea construirea unor imobile cu regim de înălțime începând de la P+2+M până la turnuri de P+14.

Am întrebat dacă există arbori pe teren și mi s-a precizat că pe un amplasament sunt peste 40 de arbori, iar pe celalalt nu se făcuse încă o inventariere.

Cunoscând foarte bine zona, inclusiv Str. Pridvorului, având mai multe procese și contacte în perimetru, am realizat imediat că, în realitate, este vorba de Parcul Tineretului.

Am solicitat un plan de încadrare în zona și, analizându-l, ne-am dat seama că terenul se află într-adevăr în Parcul Tineretului, paralel cu Str. Pridvorului, terenurile fiind retrocedate în condiții pe care autoritățile competente vor trebui să le clarifice.

Am informat autoritatea de mediu că terenul se află în parc și le-am pus în vedere să țină cont că PUZ-ul Parcului Tineretului își încetase valabilitatea din octombrie 2010, iar terenul revenise la funcțiunea inițială, aceea de V1a, parcuri.

Chiar dacă terenul nu ar avea aceasta funcțiune în documentațiile urbanistice, terenul este amenajat ca spațiu verde, existând și numeroși arbori maturi, și nu-și mai poate schimba destinația, asa cum prevede OUG 114/2007 care modifică art. 71 din OUG 195/2005, legea pentru protecția mediului.

Am cerut APM București să facem o vizită în teren pentru a vedea realitatea.

S-a stabilit ca Primăria Sectorului 4 să ne spună dacă terenul este spațiu verde și s-a solicitat și Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei să inventarieze vegetația de pe amplasament.

Imediat ce am părăsit Comisia de avizare, am contactat cetățenii din perimetrul Str. Pridvorului care constituie și grupul ,,Salvați Parcul Tineretului”.

Le-am expus problema și au decis că se vor implica major în salvarea acestei porțiuni de parc.

Le-am explicat și modul în care se pot implica în procedura de luare a deciziei și-n ce fază de avizare ne aflăm.

I-am invitat să participe la vizita în teren și să-și exprime punctul de vedere.

A urmat vizita în teren la care au participat șefa biroului pentru protecția mediului din Primăria Sectorului 4, un reprezentant al Direcției de Mediu din PMB, Dan Trifu, vicepreședinte Eco-Civica și cetățenii din zonă.

Am constatat că terenurile erau într-adevăr în Parcul Tineretului și pe unul dintre ele se aflau zeci de pini cu diametre de peste 30 cm, stejari, tei, mesteceni, toți de diametre impresionante.

Pe el activase o bază sportivă și asigura accesul spre Strandul Văcărești și Amfiteatrul de vară ce ar fi trebuit să deservească un cerc al Palatului Național al Copiilor și să găzduiască evenimente diverse.

Cel de-al doilea teren se afla în vecinatatea unuia pentru care aveam procese pe rol, fiind la rândul său plantat masiv, Direcția de Mediu a PMB precizându-ne că urma să inventarieze materialul dendrologic.

Cetățenii din zonă au cerut autorităților să nu avizeze investițiile pe cele două terenuri întrucât este spațiu verde plantat masiv.

Cu toate aceste evidențe, Primăria Sectorului 4 a comunicat APM București că nu consideră că cele două terenuri sunt spații verzi și ele pot fi edificate.

Direcția de Mediu a PMB a inventariat terenul de pe Pridvorului nr. 34-34A și a constatat că numărul real de arbori și arbuști este de peste 60, plus mai mulți metri liniari de gard viu și un număr de tufe.

Cu toate aceste date prezentate, APM București a luat decizia avizării investiției.

Grupul de cetățeni s-a opus deciziei și a precizat autorității de mediu că se vor adresa instanțelor de judecată, dacă va fi cazul.

Cetățenii s-au adresat și Direcției de Mediu a PMB, solicitându-i să nu emită Aviz de defrișare pentru terenurile respective.

Până în prezent aceste Avize nu au fost emise.

La momentul actual, cetățenii și Eco-Civica așteaptă răspunsurile de la autoritățile sesizate și, în funcție de natura lor, vor demara procedura prealabilă urmată de sesizarea instanțelor de judecată.

Menționam faptul că grupul ,,Salvați Parcul Tineretului” s-a implicat și-n zona Urcușului, tot din Parcul Tineretului și, sprijiniti de Eco-Civica, se implica major în luarea deciziei de mediu urmând să-i instruim și pe procedura de urbanism.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *