București, 16.02.2015: Coaliția pentru Mediu din România (CMR) solicită demisia președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp pentru grave nereguli în acordarea finanțărilor în cadrul Programului vizând conştientizarea publicului privind protecţia mediului, sesiunea 10.07.2014 – 25.07.2014.

Pe lângă tertipurile birocratice puse în funcțiune pentru a respinge administrativ (nu pe fond) 80% dintre cererile de finanțarea ale ong-urilor de mediu, pe lista câstigătorilor se află o serie de organizații lipsite total de activitate și care au legături strânse cu mediul politic.

Astfel, 121 de proiecte au fost respinse în faza administrativă, fără a intra în competiția pe fond și doar 28 de proiecte au primit finanțare. Motivele respingerii administrative sunt absurde sau posibil infracțiuni, cum ar fi lipsa cererii de finanțare, în condițiile în care există opis și acest document era scopul depunerii proiectului. Presupunem că funcționarii AFM au pierdut aceste documente în cel mai bun caz. În cel mai rău, acestea au fost sustrase.

Un alt tertip birocratic este presupunerea că doar Adunarea Generală este organ de conducere al organizațiilor, fără a se lua în considerare Consiliul Director sau Președintele, ca reprezentant legal.

Lista completă de absurdități se găsește pe site-ul http://afm.ro/educatie_protectia_mediului.php

Din cele 28 proiecte aprobate, conform investigației jurnalistice realizate de site-ul www.arq.ro mai multe proiecte câștigătore aparțin unor organizații fără activitate și cu relații politice:

–       Asociaţia Tinerilor PRO NATURA din judeţul Braşov, al cărui preşedinte a fost actualul primar al oraşului Predeal,  Liviu Cocoş – proiect castigator, grant aprobat: 718.000 lei.

–       „O Şansă pentru Viitor”( 653.801 de lei), asociaţie apropiată de PNL, condusa de Mara Calista, consiliera a Alinei Gorghiu, președinta PNL

–       Asociaţia Iniţiativa Ecologistă Europeană , președinte Lavinia Şandru, soţia ministrului PSD Darius Vâlcov  –  grant 897.148 de lei

–       Asociaţia Culturală Cetatea Albă Bucureşti, al carei Preşedinte este Daniel Bucur, soţul fostei purtătoarei de cuvânt a Sulfinei Barbu. Grant 250.377 de lei

–       Alte organizatii au activitate zero, dar bugete generoase de la AFM.

 

La lista acestor nereguli se adaugă și faptul ca bugetul AFM pe 2015, deși teoretic se afla în dezbatere publică pe site-ul www.mmediu.ro, nu mai este de fapt in dezbatere publică, fiind trimis în forma finală spre avizare. Precizăm că la întâlnirea Coaliției pentru Mediu cu Dna Ministru Grațiela Gavrilescu am fost asigurați că vom avea o dezbatere publică reală pe tema priorităților și a resurselor alocate prin bugetul AFM, ceea ce constatăm că a fost o minciună, de vreme ce AFM a asumat deja o formă finală a bugetului pe 2015.

Una dintre absurditățile programului este faptul că Programul Rabla are alocat 200 mil. lei, în timp ce programul pentru Arii Protejate are 1 mil lei.

Solicităm Primului Ministru Victor Ponta și Ministrului Mediului – Grațiela Gavrilescu să demareze o anchetă internă pentru a depista neregulile apărtute și asumarea politică a acestui eșec prin demisia președintelui AFM, Adrian Gearâp.

De asemenea, solicităm o dezbatere publică reală pe prioritățile susținute din bugetul AFM pe 2015.

 

Coaliția pentru Mediu din România este formată din 27 de organizații de protecție a mediului. Acestea pot fi consultate pe site-ul: www.coalitiapentrumediu.ro

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la: Oana Neneciu, Secretariatul Coaliției pentru Mediu din România, 0720 154 503, oana@ecopolis.org.ro

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *